DE CE CRUCEA ? SEMNIFICATIA CRUCII DE-A LUNGUL ISTORIEI CRESTINE
Reactualizarea unui text publicat inainte intr-un context care este din nou surprinzator.
In momentul prin care trece unmanitatea la ora actuala, moment inedit, inedit cel putin pentru ultimul secol si nu numai, pentru ca intr-adevar au fost epidemii si epidemii de ciuma, in istoria omenirii, in Franta in anii 1700 in provincia Provence cand au murit 220.000, dar nu epidemi la scara mondiala. Odata cu mondializarea avem si epidemii la scara modiala.
Avem impresia ca timpul s-a oprit, ca totul e suspendat in aer, ca nu mai exista trecutul si nu indraznim sa privim spre viitor. Ne-am blocat, dar sa nu ne lasam coplesiti si sa incercam sa nu uitam ca lumea Crestina sarbatoreste in cateva zile cea mai importanta sarbatoare crestina – Invierea. Aseara Papa Francis a oficiat in piata din fata Vaticanului, singur, o slujba cerand indurarea lui Dumnezeu asupra lumii si se ruga sa invatam din criza actuala sa facem diferenta intre superflu si necesar. Vom invata oare ?
Revenind la calendarul crestin suntem in perioada Postului Pastelor. Postul cel mai diferit decat toate cele pe care le-am trait pana acum, as putea spune diferit de toate pe care lumea crestina le-a trait pana acum. Da, pentru ca chiar daca lumea a mai trecut prin perioade de ciuma este pentru prima ora ca experienta se petrece la nivel mondial.
Urmand de departe un stiudiu al marelui teolog N. T. Wright voi incerca sa fac o prezentare sucinta a felului in care Crucea si mai apoi Invierea a fost vazuta in primul mileniu al Crestinismului si in secolele care au urmat, primul mileniu si chiar mai tarziu.
Incepand cu textele Noului Testament 1 Corinteni
1.22 Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii cruci 22 Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune,
23 dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie,
24 dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
In unele traduceri cuvantul intelepciune este tradusa Mesia lui Dumnezeu.
Ce poate intelge omul prin Cruce, prin Rastignire?
Trebuie precizat ca in primele secole acentul pare sa fie fost pus mai degraba pe Cruce, si asta din primele trei secole fapt dovedit de Parintii Bisericii, decat pe Inviere desi, daca citim istoria scrisa de Marie Françoise Baselez, in care se ocupa de primele secole de cCrestinism observam ca primii martiri crestini, si este cunoscut faptul ca in primele doua secole de Crestinism au fost multi, au murit in seninatate tocmai pentru ca au crezut in Inviere si mai ales in invierea lor, tocmai pentru ca Chtirstos a inviat, « parga celor adormiti ».
Si totusi in secolele urmatoare Cruceea predomina pana si in arta, fie pictura, tablouri fara numar il prezinta pe Isus crucificat secole de-a randul. Apoi in muzica daca ne gandem doar la Iohan Sebastian, Bach- Pasiunea lui Christos, sau crucifixurile presarate pe teritorile tarilor europane, cel putin in Franta, unde la intrarea sau iesirea din localitati esti intimpinat de o cruce, de un Isus crucificat.
Care a fost intelegerea teologilor asupra Crucii, asupra necesitatii sacrficiului ? N.T Wright remarca mai intii teoria lui ,Anselm arhiepiscop de Canterbury care a scris Cur Deus Homo si mai apoi il aminteste pe Abelard pentru ca cei doi au pozitii leger diferite si au predominat in gandirea Crstina timp de secole sub forme diferite. Sigur, idea dominata ramane ca Isus a murit pe cruce pentru pacatele noastre. In crezul apostolilor varianta scurta, remarca NT Wright nu se mentioneaza pentru « pacatele noastre ».
Acentul in prima parte a erei crestine, afrima NT Wright a fost «Isus a murit in locul nostru ca noi sa nu murim », sau ca noi sa traim.
Dupa schisma apare in biserica din Vest un Anselm, arhiepiscop de Canterbury, care promoveaza teoria « satisfacerii ». In caderea lui Adam, in faptul ca Adam a vrut sa isi proclame autonomia fata de Dumnezeu, onoarea lui Dumnezeu este ranita, afectata si ea trebuie sa fie satisfacuta, prin urmare este nevoie ca Dumnezeu sa reintre in istoria umana, sa reintre, remarc eu, pentru ca a intrat odata in Revelatia de la Sinai, de data aceasta in Intrupare, in Dumnezeu facut om care moare pe cruce pentru a satisface onoare ranita a lui Dumnezeu cauzata de rebeliunea lui Adam.
Este dificil sa nu vedem in teoria lui Anselm, gandirea epocii, secolul XI ; aceea de onoare ofensata. Sa nu uitam duielurile care aveau loc in epoca respectiva pentru cea mai mica ofensa intre doi barbati, unul ofensator si altul ofensat ; si ca de fiecare data duelul se termina cu moartea unuia dintre cei doi. Din nefericire nu intotdeauna cu victoria celui ofensat, victoria depinzind de abilitatea de a minui sabia si mai apoi pistolul a celor doi care se gaseau fata in fata. Prin urmare onoarea lui Dumnezeu fiind ofensata, Isus vine sa o restabileaca prin moartea sa impacand de data aceasta pe cei doi opozanti.
Francezul Abelard vine insa cu o replica diferita, numita Teoriea exemplului, sau Teoria Morala, dupa unii. Isus a murit pentru a arata lumii, omului cat de mult este iubit, cat de mult Dumnezeu l-a iubit, pentru ca omul, la randul lui, sa isi iubeasca aproapele dupa exemplul lui Isus. Sa isi iubeasca aproapele dar sa il iubeasca pe Dumnezeu.
Reformatorii revin la idea satisfacerii miniei, de data aceasta, lui Dumnezeu pentru ca omul in cadere a trezit minia lui Dumnezeu, minie care trebuia calmata, satisfacuta, ofensa avand un pretn necesitind reintrarea lui Dumnezeu in istorie in Isus omul nascut din femeie dar cu interventia Duhului Sfant. Dintre cei doi titani ai Reformei, Luther si Calvin acesta din urma incearca sa puna accent pe dreptatea lui Dumnezeu, pe sintenia lui Dumnezeu cat si pe dragostea lui Dumnezeu. Calvin, prevede insa si prezenta Imparatiei atat de mult proclamata de Isus si mai ales in rugaciunea fundametale pe care ii invata pe ucenici sa se roage »…sfnteasca se numele tau, faca se voia Ta, vie Imparatia ta precum in cer asa si pe pamint. » Si Calvin incearca sa stabileasca la Geneva un fel de Teocratie.
Neoprotestantii insa, sau cultele care s-au format dupa Reforma au pus un accent exacerbat pe mintuirea personala lasand la o parte faptul ca in evenimentul Crucii si Invierii asistam la un act cosmic. In caderea lui Adam, nu se petrece doar o cadere personala ci o cadere a creatiei. Toata creatie este afectata …; spini si palamida….. cu sudoare fruntii iti vei castiga existenta. Creatia este afectata si ea trebuie restabiliata, iar in evenimentul Crucii si a inviere este restabilita atat legatura intre om si Dumnezeu cat si, in mod potentia Creatia asa cum a fost initial, inainte de cadere.
Cele doua teori persista inca sub forme diferite, unele vorbind referitor la prima ca Isus trebuia sa moara pentru ca, caderea lui Adam a adus dupa sine faptul ca Satan a castigat puterea asupra lumii dar prin Cruce si Inviere, Isus recastiga vitoria , Christus Vector, asupra lumii pentru Dumnezeu.
Iar cea a lui Abelard a deviat in toate sensurile cu un accent exagerat azi pe dragostea lui Dumnezeu in pofida dreptatii uitand ca in ebraica cuvintul dragoste include notiunea de dreptate, de justitie. Unele dintre bisericile de azi expluzind idea de pedeapsa, si cu atat mai putin de minie.
Dupa Schisma se remarca o diferenta intre biserica de Est si Biserica de Vest. Biserica de Vest pune un mare accent pe Cruce si persista intr-un fel de dolorism pe cand Biserica estica nu pierde din vedere aspectul cosmic al celor doua evenimente si nu separa Crucea de Inviere, ea vede in tenebrele mortii lui Isus lumina invierii asa cum afirma Jean François Colosimo : Dans les ténèbres de la mort il y a la lumière de la Résurrection. La mort et la Résurrection sont inséparables L’accent sur le supplice de Christ ignore l’aspect cosmique de la rédemption, Asa cum apare in Romani
Romani 8
0 Căci firea* a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă
21 că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
22 Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.
23 Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade* ale Duhului, suspinăm** în noi şi aşteptăm† înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
24Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui?
Cuvantul firea se refera de fapt la creatie, la cosmos.
Efeseni
5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, dupㆠbuna plăcere a voiei Sale,
6 spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
;8 pe care l-a răspândit din belşug peste noi prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
9 căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi,
10 ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea* vremurilor, spre** a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos toate† lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.
Ca si textele din Apocalipsa Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, căci primul cer şi primul pământ trecuseră, şi nici marea nu mai era. 2 Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. 3 Am auzit un glas puternic ieşind de la tron şi spunând: „Iată, cortul[a] lui Dumnezeu este cu oamenii[b]! El va veni să locuiască[c] împreună cu ei, iar ei vor fi poporul[d] Lui. Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei (şi va fi Dumnezeul lor)[e]. 4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.“
Daca Crucea a predominat in arta si mai ales in pictura nu este cazul in ceea ce priveste Invierea. Cineva facea remarca ca La Résurrection n’est pas représentable et personne n’a pas vu la Résurrection. Il n’y a pas des témoins de la Résurrection.
In secolul XX insa teogul Pannenber readuce accentul asupra Invierii cu multa forta. Dar despre asta poate mai tarziu.
Pana atunci revin la itnrebarea, in lumina textelor biblice; cum ar trebui sa traim noi, carora ni s-a dat harul, un cuvint prea puternic referitor la ce traim, sa traim momentele istorice pe care le traim?
Parnassienne Passagère... 