ROLUL LUI NAPOLEON III IN FAURIREA ROMANIEI

In urma cu cativa ani aparea in revista franceza Historia, un articol cu titlul provocator: « Napoleon III parintele  fondator al Romaniei »  de atunci, recent s-a vorbit de Romania Mare, atasarea Transilvaniei, Centenarul Unirii si trebuie sa ne simtim onorati ca istoria ne-a facut parte de acest eveniment care nu il traieste fiecare individ in decursul vietii.  

 Napoléon III a fost nepotul lui Napoléon I, fiul fratelui sau Jérome, cel mai tinar din familia Bonaparte care avea  un handicap fizic. Fapt pentru care  la venirea lui la putere,  unii ii neaga descendenta bonapartista numindu-l bastard.   Punind sub semnul intrebarii fidelitatea conjugala a mamei sale fata de un sot handicapat.  

Insusi Victor Hugo,  mare admirator al lui Napoléon I, cu care a colaborat devenind   primul senator al Frantei? Napoleon I fiind cel care a inventat Senatul francez, il numeste pe Napoleon al III-lea, Napoleon le Petit.    Din cauza influentei pe care o avea  Victor Hugo asupra populatiei Napoléon III se vede obligat sa il  exileze in insula Guernesey, insula care se situeaza intre Franta si Anglia.  

Personaj  cu o istorie zbuciumata care trebuie sa se lupte cu cei care incearca restabilirea monarhiei bourbone, arestat si inchis, evadeaza din inchisoare intr-o maniera rocamboleaca si printr-o lovitura de stat se proclama imparat sub titlul de Napoléon III recunoscand astfel existenta scurta a fiului atit de mult dorit al lui Napoléon I, care dupa cum stiti, a fost numit Regele Romei inca din leagan.  Fiu in care Napoléon I isi pusese speranta ca va fi continuator al reformelor pe care le incepuse el, dar care este dus la Viena de catre mama lui Marie Louise,  dupa abdicarea Imparatului, si care decedeaza inainte de a-si asuma un  rol politic.  

Napléon le petit isi are insa statura lui si  istoria dovedeste aici ca Victor Hugo s-a inselat in passiunea lui prea mare pentru Napoléon le Grand.  

Ajuns la putere Napoleon III se intereseaza si el, la fel ca unchiul sau de soarta Europei si nu doar de cea a Frantei.  El trimite emisari in tarile limitrofe din partea de Est a continetului.  Atunci descopera cele doua principate romane.   Emisarii descopera doua principate care au o LIMBA COMUNA, o religie comuna si obiceiuri foarte asemanatoare.  Trebuie amintit aici ca religia principatelor era cea Ortodoxa si ca Rusia se reclama protectoare a Ortodoxiei Ei constata de asemenea ca limba este o limba latina.  Cele doua principate erau insa desirate intre doua mari imperii, Imeriul Tarist si cel Otoman, primul domininind principatul de est, Moldova, a doua principatul de sud, Valahia sau Tara Romaneasca.   In momentul acela Napoléon decide sa vegheze asupra pastrarii acestei « oaze de latinitate » asa cum a numit-o, ca ea sa nu dispara inghitita de cele doua marii imperii.   

In aceeasi perioada tinerii din cele doua principate romane incep sa studieze  la Paris sub indurumarea lui Jules Michelet si Edgar Quinet, acesta din urma un protestant cu idei socialiste (ca o paranteza prostestantii francezi sunt recunoscuti ca fiind mai degraba de stinga) si frecventeaza un cerc de francezi romanofili intre care se distinge un tinar numit Hypolite Desprez care vizitase principatele romane la cererea lui Napoleon III  si care atrage atentia ca exista romani dar nu exista o Romanie.   

Hypolite Desprez scrie : Popoarele protejate si-au dat sema destul de repede ca acceptind protectia rusa aceasta nu a facut decit sa schimbe jugul si ca jugul rus nu era mai usor de purtat chiar daca mai luminat de cat cel Otoman.    Romanii din cele trei principate romanesti se manifesta deci in anii 1848, ani pe care istoricii francezii il numesc primavara popoarelor. 

 In 1830 cand spiritele se aprind in Franta cu privire la soarta Greciei, Belgiei si Italiei, trebuie amintit aici ca Napoléon III a jucat un rol  important in unificarea Italiei care se petrecei mai tirziu,  se deschide o portita pentru o elita din principatele romane care vin in Franta pentru  a studia.   Acestia  observa viata franceza cu insitutiile parlamentare , reforme sociale, Napoléon III este un promotor al reformelor sociale,  si elita aceasta se molipseste de idile  de libertate si egalitate avand ca sursa  Revolutia franceza.    Intre acestia se afla pentru o perioda de doi ani si Alexandru Ioan Cuza.  

La congresul care are loc la Paris in 1856, congres prezidat de contele Valewski, fiul natural a lui Napoleéon I, din legatura lui cu poloneza Maria Waleswska, si ministru de externe a lui Napoléon III,  sustine cauza principatelor romane.   Napoleon III tinind la pastrarea latinitatii in Estul Europe, pastrearea, spunea el, sau salvarea acestei oaze a latinitatii cum s-a amintit deja.   Franta pledeaza pentru  unirea celor  doua principate sub un print strain.   Idea aceeasta apartinind lui Hypolite.   Revista Historia sustine ca idea este respinsa  cu vehementa de catre turcii care se temeau ca o asemenea alegere  va duce la o independenta totala a celor doua principate, Rusia nu este favorabila nici ea si nici Austria binenteles care se temea ca unirea celor doua principate  va trezi si mai mult sentimentul national in Transilvania.  Franta este izolata in propunerea ei pentru ca Anglia nu manifesta decit indiferenta.   Iar puteriile mentionate mai sus se opun.  

Frata foloseste atunci o dipomatie abila hotarind ca,  ce trebuie recunoscut in acel moment este autonomia principatelor romane deci sfirsitul pretinsului protectorat rus si a suveranitati otomane.   Si avea dreptate, in momentul in care Alexandru Ion Cuza este ales domn de catre cele doua principate Napoléon jubileaza.  Un act deosebit de frumos in istoria Romaniei cand populatia din cele doua principate alege acelasi domn in colonelul Cuza.  Au fost alti pretendenti atit in Moldova cat si in Tara Romaneasca care au avut insa  generozitatea si intelepciunea  de a renunta la interese personale, acela de a deveni domn, in interesul national si alegerea lui Cuza devine un fapt.  Romania devine o natiune.  Printre mistrii lui Cuza se numarau Cogalniceanu, Vasile Alexandrii si Carol Davila si sa nu uitam ca, Cuza a fost un mare reformator, a obligat biserica orthodoxa sa cedeze o mare parte din proprietatile latifundiare pe care le poseda, pentru ca bisrica detinea, se pare, 80% din ternul agrar, a stabilit invatamintul primar obligatoriu si gratuit si o noutate revolutionara pentru epoca, pedeapsa cu moartea este abolita.  Cred ca este prima oara in lume cand pedeapsa cu moartea este abolita.  Si creaza primele universitati atit la Iasi cat si la Bucuresti.  Cuza lasa o mostenire monarhiei romane despre care mi se pare ca nu s-a vorbit de loc in prezentarile recente ale rolului monarhiei despre realizarile lui Cuza.  

Urmeaza apoi caderea lui Cuza din cauza coalitiei dintre libelari si conservatori care il obliga sa abdice  problema unui print strain se pune din nou. Inca odata idea de print strain vine de la acest Hypolite care crede ca cele doua puteri interesate sa domine principatele romane vor dovedi mai multa clementa sau ca li se va mai taia apetitul de a domina principatele romanesti odata ce noua natiune romana va fi condusa de un print occidental si cu sprijinul Occidentului.    Un print strain sustinut de puterile occidentale avand mai multa autoritate si sutinere din partea celor care l-au propus.    Nu este deci vorba de o neputinta a romanilor, sau de vreun fel de lasitate asa cum pare sa sugereze Lucian Boia in carticica lui « De ce sunt romani altfel »  ci o decizie diplomatica care s-a dovedit in final ca fiind cea buna, in alegere  printului Carol de Hohenzolern ca rege al celor doua principate unite, ca rege al Romaniei.  Iar Boia, in scurta lui interventie intr-o emisiune din seara aceasta, recunoste in sfirsit, ca pentru a se impune in fata celor doua puteri mai sus numite, a fost solutia potrivita.  (Aseara pentru ca aseara, 24 ianuuarie am dorit sa public articolul dar printr-o gresala am esuat).   

La sfirsitul  razboiului din Crimea, de amintit aici ca atunci cand vorbim de Crimea de la epoca respectiva,  nu exista in tratate nici o mentionare a Ucrainei pentru ca Crimea a apartinut de fapt incontestabil Rusiei.  La tratativele de pace Franta readuce in discutie soarta principatellor romane.   Diplomatia lui Napoléon III pare sa abia efect.  In prima lui tentativa in fata opozitiei din partea Rusiei si Imperiului Otoman ca si a Ausitriei  si in fata indiferentei manifestata de Anglia si chiar mai mult a unei atitudini engleze care pune sub semnul intrebarii relatiile dintre Franta si Regatul Unit Napoléon III hotaraste sa astepte un moment prielnic si acesta se iveste la inchierea tratatelor de pace dupa mai sus numitul razboi din Crimea.

La Congresul de la Paris se hotareste  deci  cautarea unui print strain care sa domneasca peste cele doua principate romane unite si care sa poarte numele Romania, garantie a unei stabilitatii care sa tina departe atit incercarile ruse de a le domina cit si incetarea suzeranitatii otomane.  Iata deci ca Europea se apleaca peste leaganul unei natiuni,  unei tari nou nascute caruia i se da numele de Romania.  

 Europa incearca sa gaseasca un print si se ajunge la un consens asupra personei lui Carol de Hoenzolern,  membru al familiei regale Pruse si fiu a lui Stephanie de Beauharnais  mare ducesa de Bade, verisoara lui  Napoléon III.  Revista Historia sustine ca datorita singelui sau francez a fost  Carol acceptat de romani in mai 1866.  Coroana principatelor a fost propusa si printului de Flandra care, asa cum sustin unii istorici, in momentul in care traverseaza Franta pentru a se imbarca la Nisa, se gaseste in fata lui Napoléon III, care iii taie cale si care ii spune « Nu-i asa ca nu vei accepta coroana Principatelor Romane? » Printul Flandrei face atunci cale intoarsa realizind ca nu se va putea opune vointei lui Napoléon.   

 In 1881 printul Carol de Hohenzolern este proclamat primul rege al Romniei si noua natiune intra in rindul natiunilor europene.  Revista historia sustine ca nasterea acestei natiuni se datoreaza in mare masura unui proiect francez inceput in 1854 la Quais d’Orsay (cladirea Ministerului de interne).  

Luind in considerare sprijinul pe care Napoléon III l-a dat popoarelor eurpene de a se constitui in natiuni, a construirii canalului  de Suez, inceputul reformelor sociale si reconstruirea Parisului, in timpul domniei lui au fost construite marile bulevarde pariziene,  cladirile haussmaniene,  Haussman fiind in epoca accea primarul Parisului a primit ordin de la Napoléon III sa reconstruiasca orasul.   Din aceeasi perioada dateaza si Opéra Garnier, ca si a reformelor  economice si diplomatiei de care a dat dovada  in multe circumstante Napoléon Le petit poate foarte bine considerat ca un mare om de stat.   Romania devine un stat, o tara o natiune, pentru ca asa cum au observat emisarii trimisi de Napoleon III, cele doua pricipate erau locuite de oameni care aveau, in primul rand, O LIMBA COMUNA,  obiceiuri comune, o religie comuna  si istorie asemanatoare.   Romania se naste in tumultul miscarilor nationaliste europene ale epocii dar cu particularitati specifice dat fiind nevoia de a se detasa de cele doua puteri care vroiau sa mentina separate cele doua principate pentru interesul propriu a celor doua  puteri respective.