A DOUA DUMINICA DIN POST
Luca capitolul 3
Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
1În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei;
2şi în* zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3Şi* Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru** iertarea păcatelor,
4după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul* celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
5Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
6Şi orice* făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’”
Intre cele cinci texte pentru a doua duminica din Postul Craciunului Biserica Catolica a ales si textul acesta. Primum text a fost din Cartea lui Baruch care nu este in canonul ebraic, canon pe care il pastreaza Biserica Protestanta si prin urmare cele evanghelice. Este un pasaj adresat evreiilor aflati in captivitatea babiloniana dandu-le speranta intoarcerii la Ierusalimul mult visat, Ierusalim pe care ei nu l-au uitat ci il pastra in inimile lor in sperantele lor.
Psalmii 137
1. Pe malurile raurilor Babilonului sedeam jos si plangeam, cand ne aduceam aminte de Sion.
2. In salciile din tinutul acela ne atarnaseram harpele.
3. Caci acolo, biruitorii nostri ne cereau cantari, si asupritorii nostri ne cereau bucurie, zicand: « Cantati-ne cateva din cantarile Sionului! » –
4. Cum sa cantam noi cantarile Domnului pe un pamant strain?
5. Daca te voi uita, Ierusalime, sa-si uite dreapta mea destoinicia ei!
6. Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii, daca nu-mi voi aduce aminte de tine, daca nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
Ierusalimul din care deportatii facusera culmea bucuriei lor. Interesant ca aceasta tangire dupa Ierusamil s-a revificat odata cu marea dispersiune care a urmat distrugerii Ierusalimuli in primul secol al erei crestine.
Luca prezinta contextul si mai ales numele celor care erau in dregatorii, ca sa folosesc un arhaism, sau responsabilii de la vremea aceea, poate pentru a da si mai multa credibilitate celor scrise, pentru ca el il prezinta pe Ioan ca un profet, de altfel este recunoscut ca ultimul profet de aceea unii ( Fitzmayer) acorda lui scrierea Apocalipsei tinand cont de faptul ca Apocalipsa are un continut profetic.
In vremea aceea cei care erau nemultumiti de pietatea practicilor legate de Templu se retrageau in pustie, asa cum a facut-o grupul eseenilor. Dupa unii Ioan, un tip atipic, se retrage in pustie ca sa exprime nemultumirea fata de anumite practicii care fusesera vidate de continut si care se practicau dintr-un fel de traditie goala. Si de acolo, din pustie, asa cum si evrei fusesera intr-un fel de pustie in Babilon, dupa ce fusesera cu secole inainte in pustie patruzeici de ani, chiama el evreii la o noua cale sau la reinoirea caii, si la speranta. De data aceasta speranta care va aduce nu doar reinoirea practicilor vechi dar o inoire pur si simplu, o inoire radicala unde totul va fi altfel o inoire care depaseste timpul si spatiul si care intra in sfera cosmica, atemporala, celesta. Pentru a inainta pe calea propusa este nevoie de pocainta, spunea cu fermitate Ioan, pocainta care va aduce iertarea. Daca celalalte apeluri ale profetilor care au fost inaintea lui se adresau exclusiv poporului Israel chemarea lui Ioan incluude namurile. Tot pamintul va fi cuprins de miscarea aceasta pentru ca mesajul se adreseaza intregii omeniri.
In vremuri tulburi cu stirii menite sa seme frica si incertitudinile, stare care a condus la lipsa de incredere atat in responsabili politici cat si medicali, vremuri in care democratia risca sa devina dictatura, asa cum scria Toquville, dictatura minoritatilor, a gandirii unice, a mediocritatii si chiar al prostiei, vine astazi chemarea sperantei. Speranta aceea care nu insela. Speranta in care trebuie sa ne includem si sa o transmitem celor care sunt lipsiti de ea, speranta eterna, speranta eternitatii o realitate cu totul alta.
Parnassienne Passagère... 